⦿ 16–18.07.2026 ➢ Noul Callatis, refăcut din temelii, a fost surpriza oferită celor 16 echipe care au optat pentru o nouă vară fotbalistică pe litoral propusă de Liga Companiilor.
Arena, la standarde
Ultima ediție organizată pe istoricul stadion a avut loc în august 2020, sub auspiciile restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19.
A urmat un „exil” reconfortant de cinci ani, cu experiențe plăcute oferite de locațiile Marina Mangalia și Mobisho Neptun.
Revenirea turneului estival de relaxare pe Callatis a marcat, în mod entuziasmant, atingerea cifrei festive de 15 ediții ale turneului, devenit internațional în urmă cu câțiva ani: două terenuri personalizate pentru jocuri, spații pentru încălzire și agrement, dar și o tribună generoasă, toate completate de calitatea excelentă a gazonului și a nocturnei.
Participanții
Cu precedente doar în 2015 și 2017, numărul echipelor de pe tabloul competiției anuale a crescut din nou la 16.
Statistic, 10 dintre cele 12 participante ale ediției precedente și-au confirmat în timp util prezența, alte trei echipe și-au consemnat revenirea, în timp ce trei au fost debutante (însă cu istoric în competițiile Ligii Companiilor).
Republica Moldova a sosit pe litoralul românesc cu trei echipe: Elite Realty (debut), UAU Catering și Bee Voyage.
Bucureștiul a fost reprezentat de Catena Racing Team și Acopero (primele două clasate din Campionatul Companiilor), cărora li s-au alăturat Vodafone (debut) și Apa Nova Veolia (campioana primei ediții – Bușteni 2012).
Sibiul a fost prezent cu CNC Five, IFM și Retrasib.
Jandarmeria Constanța a reprezentat eticheta locală.
Forest Bicu Giurgiu, MApN Camarazii 157 Prahova, Pirelli Tyres Slatina și Albalact by Lactalis Alba (debut) au completat lista participantelor din diverse regiuni ale țării.
Aflată, în diverse formule, la cea de-a 11-a participare, AESAv RO-MD a reunit, asemenea ultimilor ani, specialiști în drept din cele două țări vecine.
Totodată, brigada de arbitri a fost alcătuită din cinci „ecusoane”, sosite din Chișinău, București, Ilfov și Mangalia.
Sistemul de joc și meciurile
În cele trei zile de întrecere au fost disputate 44 de meciuri.
Clasicul și boemul sistem cu patru grupe de câte patru echipe a fost urmat, într-o formulă personalizată pentru fotbalul destinat companiilor, de o fază finală în care toate echipele au avut un traseu predictibil.
Sferturile principale (locurile 1–8) și secundare (locurile 9–16) au fost continuate cu semifinale și finale, pentru stabilirea unei ierarhii în care adevărații învingători au fost toți cei care s-au bucurat de fotbal în briza cetății maritime.
Și pentru că pasiunea celor mai mici privitori merită mereu recompensată, în deschiderea finalei au fost organizate concursuri sportive dedicate juniorilor.
Laureații și remarcații
Cu rezultate oscilante și, implicit, mai multe emoții decât în anii trecuți, sistemul competițional a propulsat-o în frunte pe Catena Racing Team București, aflată la o bornă istorică: al cincilea trofeu consecutiv de campioană și al șaselea din istoria celor 15 ediții ale Superligii Companiilor.
MApN Camarazii 157 Prahova și Apa Nova Veolia București au completat podiumul.
Trofee de performanță au mai primit:
• Acopero București – Trofeul Mangalia (locul 12);
• AESAv RO-MD – Trofeul Dobrogea (locul 9);
• Elite Realty Rep.Moldova – Trofeul Callatis (locul 5).
Trofeul Fair-Play a fost acordat echipei Albalact by Lactalis Alba, în timp ce IFM Sibiu a fost recompensată simbolic cu Trofeul Nibiru.
Distincții individuale au fost acordate pentru:
• MVP – Alin-Marius ROBU (Catena);
• golgheter – Adrian LUICEANU (Acopero);
• portar – Cătălin ȘERBAN (MApN);
• jucător defensiv – Mircea UNGUR (Catena);
• jucătorul finalei – Bogdan FAUR (Catena);
• antrenor – Laurențiu IURCU (Elite Realty MD).
Mențiuni speciale au fost transmise pentru:
• galeria nr. 1 – MApN;
• juniorul nr. 1 – Dima ARANGHEL (Catena);
• ambasador – av. Robert BUCUR;
• partener instituțional – Primăria Mun. Mangalia;
• partener internațional – Business League Chișinău;
• partener național – AESAv.
Evenimentul socio-sportiv a avut caracter amator și s-a desfășurat sub egida organizației naționale Liga Companiilor.
♦ Statistici (pdf)
– rezultate & clasamente –
♦ Afișe (jpg)
– generic –
– parteneri –
– echipe –
– arbitru Moldova –
– trofee –
– reel-echipe –
– reel-generic –
♦ GALERII FOTO Facebok (link)
– gala premiere –
– concurs copii –
– finala –
– jocuri finale clasament –
– semifinale si jocuri clasament –
– sferturi –
– etapa 3 –
– etapa 2 –
– etapa 1 –
– echipele la start –
♦ VIDEO Youtube (link)
FINALA: rezumat + momente/reel
PREMIERE: rezumat + momente/reel
